KOOL WTF HIP

ROCKON este un ImperYOU!

Cornel Ilie [Vunk] despre RockOn

O literă visează la un cuvânt, iar un om la o comunitate în care să se regăsească.

R de la Rock înseamnă Rost, Revoluţie, Renaştere, Rebel, Respiraţie, Religie, Ritual, Ritm, Răspuns, Rădăcini, Reacţie, Risc, Respect, Real, Revanşă, Revoltă, Român.

Este, probabil, stilul de muzică care poate aduna la un loc generaţii întregi de oameni, nefiind doar un trend pentru cei ce îl ascultă, ci un mod de viaţa, de gândire, de a asculta şi înţelege muzica.

Rockul are publicul care, de-a lungul istoriei moderne, a schimbat lumea, a generat revoluţii, mişcări populare care au rămas în istorie ca exemple de mişcări sociale.

Rockul presupune mesaj, înseamnă să te pună sa simţi, dar să şi gândeşti, să te implici, să îţi asumi.

Rockul se poate adresa oricărui tip de om. Pentru fiecare individ în parte există cel puţin o piesă sau un artist cu care să vibreze, care să ‘vorbească’ despre el. Oricărui tip de ascultător care nu face parte din categoria rock, daca i s-ar da şansa să asculte rockul potrivit lui, ar putea deveni un rocker - rockul potrivit pentru omul potrivit.

Toţi cei care am ascultat  vreodata rock, toţi cei care am fost inspiraţi de atitudinea, spiritul şi mesajul unor artişti sau albume rock, avem datoria să îi ajutăm pe cei mai tineri decât noi să trăiască bucuria cunoaşterii şi trăirii rockului.

Este foarte greu acum pentru o trupa tânără să-şi găsească speranţele reale de a face muzica rock, din moment ce nu există niciun canal real de promovare a acestui gen sau vreun mecanism de dezvoltare a genului în piaţa noastră.

Sunt foarte mulţi foşti rockeri care au renunţat la a cânta pentru că nu au avut unde se exprima, pentru că nu a existat un loc în care să poată fi ascultaţi, să aibă şansa de a deveni următorii Sfinx, Roata, Iris, Cargo, Timpuri Noi, Viţa de Vie, Alternosfera etc.

Pe noi toţi, cei care ascultăm, simţim sau cântăm rock, ne despart orgoliile şi gusturile, deşi facem parte din aceeaşi lume şi uităm că rock-ul este cel mai tolerant spirit.

Asta este miza noastră, să creăm un spaţiu în care orice copil, tânăr care se apucă de cântat rock, să ştie că suntem aici pentru a-l ajuta să fie auzit, să fie ascultat, să fie sprijinit şi împins din sala de repetiţii pe scenă.

Şi, cel mai important, să-l ajutăm să-şi întâlnească publicul.

ROCKON este un ImperYOU!

ROCKON nu este doar muzică, este şi informaţie.

Este frontul în care începem lupta, este punch back-ul nostru dat societăţii româneşti.

Este locul în care nu ne plângem, ci căutăm soluţii.

Este locul în care arătăm degetul, nu cu degetul.

Este locul în care ne căutăm viitorul.

Locul în care antrenăm eroi. Pe cei care vor crea alte mişcări sociale când va fi nevoie. Pe cei care, la rândul lor, vor duce rockul mai departe.

ROCKON nu este o concurenţă a altor site-uri sau posturi de radio, este un nou prieten, un nou partener al rockului. Unul care se adresează şi publicului, dar şi celor care lucrează în domeniul rock-ului: artişti, instrumentişti, tehnicieni, producători, promoteri.

Idoli şi public, au nevoie unii de alţii. Putem să-i aducem la un loc, pentru prima dată, întărind comunitatea rock din România, dincolo de orgolii, ego-uri şi orice piedici reale sau imaginare.

Rockul este o putere.

Dar forţa lui este a celor care îl duc mai departe.

You will never ROCK alone!

Cornel Ilie

Share pe Facebook