KOOL WTF HIP

Ce trebuie să ştim despre Cobra Fest

Recomandare Rock On de weekend

Azi şi maine are loc Cobra Fest, organizat singurul festival international de muzica bazat preponderent pe stilurile Post-Rock, Instrumental şi Progressive Rock ce are loc în Romania.

Cobra are un line-up format din trupe din toate colţurile lumii (Australia, SUA, Europa), dar include şi trupe autohtone reprezentative pentru genurile muzicale specifice festivalului.

Cobra Fest 1.0 se va desfaura pe 2 si 3 iunie în incinta complexului Fabrica Urban Resort şi va include 3 scene: o scenă electrică în Club Fabrica, o a doua scenă electrică în Club B52 şi o scena acustică pe terasa Fabrica.

Acestea vor funcţiona alternativ în aşa fel încat să nu fie timpi morţi, nici macar în momentul în care cei din public vor ieşi pe terasă între prestaţiile formaţiilor de la scenele din cluburi, întrucat pe terasa va fi amplasată scena acustică şi cabina interactiva Photo Booth ce va face poze instant.

Scena acustică de pe terasa Fabrica se adresează atât publicului de la scenele Club Fabrica şi B52, cât şi clientilor terasei Fabrica, iar seturile acustice vor avea loc între seturile electrice de la celelalte doua scene.

Formaţiile prezente la aceasta ediţie sunt:

We lost the sea (Progressive post-rock - Sydney, Australia)

Meniscus (Post -Rock, Instrumental - Sydney, Australia)

Dumbsaint (Heavy, Ambient, Noise, Film - Sydney, Australia)

Deley (Electro space rock - Budapesta, Ungaria)

Valerinne (Instrumental - Bucureşti, Romania)

Tragic (Psychedelic doom, Post metal - Bucureşti, Romania)

Am fost la munte si mi-a placut (Post rock - Bucureşti, Romania)

Cardinal (Stoner, Psychedelic, Improv, Garage - Constanta, Romania)

Breathelast - acoustic set - (Post hardcore - Bucureşti, Romania)

Mental Architects (Progressive, Post rock, Instrumental - Sofia, Bulgaria)

Orkid - acustic set - (Shoegaze, Post rock - Bucureşti, Romania)

Michael Zimmel (Experimental Instrumental - Viena, Austria)

Daniel Payne (Dark folk - Texas, SUA)

C.O.D (Stoner rock - Bucuresti, Romania)

Alice Null (Dark folk - Bucuresti, Romania)

Navi (Acoustic set - Bucuresti, Romania)

Adrian Tabacaru (Drum and lights show - Bucuresti, Romania)

Pretul unui bilet în presale este de 50 lei pe zi sau 80 lei abonament pe ambele zile. La intrarea în cluburi în serile de festival preţul biletelor va fi de 60 de lei pe zi sau 100 de lei abonament pe ambele zile. Pentru
show-urile acustice de pe terasa Fabrica Urban Resort nu se percepe taxa de intrare.

Numarul total al biletelor şi abonamentelor este limitat la 300.

Share pe Facebook