KOOL WTF HIP

E oficial, anul acesta NU o să avem niciun album nou Tool sau A Perfect Circle

Ambele proiecte ale lui Maynard au întârzieri mai ceva decât trenurile CFR

A Perfect Circle anunţa la începutul acestui an că trupa s-a reunit şi lucrează la un nou album. Chitaristul Billy Howerdel declara că speră că albumul o să apară în noiembrie, apoi, într-un recent inteviu a anunţat că noul material al trupei va fi gata într-un an de acum încolo.

De asemenea Tool a tot venit cu anunţuri privind lucru la un viitor album, ca să aflăm de la toboşarul trupei, Danny Carey, că speră ca trupa va intra în studio abia în toamna cestui an.

Prin urmare, în cioda aşteptărilor noastre, nici unul din proiectele lui Maynard nu va vedea lumina zilei în 2017.

Sursă MetalInjectiion

Share pe Facebook