KOOL WTF HIP

Rag’n’Bone Man, concertul din Bucureşti – ANULAT

Află cum recuperezi banii pe bilete

Din motive neprevăzute, tronsonul sud-est european al turneului Grand Reserve susţinut de artistul britanic Rag’n’Bone Man se anulează. Ultimele cinci concerte ale turneului din 2018 programate în oraşele Bucureşti, Sofia, Skopje, Salonic şi Istanbul nu vor mai avea loc. Toţi cei care au achiziţionat bilete pentru concertul de pe 8 mai 2018 din Bucureşti, prin partenerul oficial Eventim, vor primi înapoi contravaloarea acestora.

Returul biletelor se poate face până pe 9 iunie, în punctele de unde au fost achiziţionate, astfel:

Pentru bilete electronice, achiziţionate pe eventim.ro, cumpărătorii sunt rugaţi să trimită un email la contact@eventim.ro cu subiectul „Retur Rag’n’Bone Man”, în care să specifice numărul comenzii. Pentru biletele Print @Home, banii se vor returna automat în termen de până la 10 zile lucrătoare pe cardul cu care s-a efectuat plata.

Pentru biletele achiziţionate din reţeaua magazinelor partenere Eventim (Germanos, Cărtureşti, OMV, Humanitas, Orange, Vodafone, Carrefour): returnarea banilor se va face la punctul de vânzare de unde au fost achiziţionate, cu prezentarea şi retinerea biletelor în original.

Pentru livrarile prin curier: returnarea banilor se va face la unul dintre punctele de lucru Eventim de mai jos, cu prezentarea şi reţinerea biletelor în original:

Eventim Bucuresti – Bulevardul I.C. Bratianu nr. 6 (incinta Cinema Pro)
Eventim Cluj – Strada Alexandru Vaida-Voevod nr. 53B (în incinta Iulius Mall).

Clienţii din afara ariei punctelor de lucru Eventim vor putea trimite biletele prin curier la sediul central, Str. Popa Petre nr. 5, etaj 2, cod postal 020801, Bucureşti, contravaloarea biletelor va fi returnata în contul din care a fost facută plata. Costul transportului va fi suportat de expeditor.

Emagic îşi exprimă regretul pentru faptul ca publicul roman nu se va mai întalni în aceasta primavară cu artistul britanic. Pentru alte informaţii sau sprijin în procesul de retur al biletelor, fanii au la dispoziţie adresa office@emagic.ro sau pagina de Facebook Emagic.

Share pe Facebook