KOOL WTF HIP

S-a găsit o scrisoare şocantă a criminalului care l-a ucis pe John Lennon

Mark Chapman este încarcerat într-o închisoare de maximă securitate aproape de Buffalo, SUA

Mark Chapman, omul care l-a ucis pe John Lennon, a mărturisit într-o scrisoare vândută unui cumpărator privat că Isus l-a iertat pentru fapta sa.

Scrisoarea, cu o vechime de 25 ani, a fost adresată unui anonim cunoscut sub numele de Michael şi a fost expediată din Attica Correctional Facility, unde Chapman a fost închis din decembrie 1980, când l-a împuşcat pe Lennon de patru ori în spate.

"D-asta a ales să moară, pentru ca sângele Lui să ne absovle de păcatele noastre. Chiar şi ale mele pot fi iertate. Acesta a fost motivul pentru care a venit. Am vrut să ştii că şi tu poţi să-L CUNOŞTI şi să-L SIMŢI pe Salvator. Pentru că este un Salvator real. Ştiu asta. Cu 12 ani în urmă l-am împuşcat pe super-rock-starul John Lennon, care cântate anterior cu The Beatles. Există o carte în care am explicat motivele mele pentru crima atroce pe care am comis-o, dar asta s-a întâmplat în urma unei oribile apariţii, pe care n-am s-o uit niciodată."

În încercarea de a-l convinge pe anonimul Michael că şi el îl poate descoperii pe Isus, Chapman a continuat în scrisoarea sa: "Isus este totul. Am descoperit asta acum mulţi ani aici în închisoare. Şi vreau să-ţi spun că este Ceva foarte profund pentru mine...şi pentru tine. Isus este Cel despre care vreau să-ţi scriu azi, căci nu este doar un personaj dintr-o oarecare poveste, ci este Ceva foarte real, o Persoană vie pe care acum am descoperit-o."

Scrisoarea a fost recent descoperită şi vândută către Serial Killers Inc., o companie care este specializată în colecţionarea şi vânzarea de suveniruri ale criminalilor faimoşi. Eric Holler, directorul companiei, a spune că scrisoarea a fost cumpărată prin terţe persoane şi că nu l-a cunoscut vreodată pe Chapman.

"Aceasta a fost cumpărată în doar o oră după ce am scos-o la licitaţie pe site. Mi-ar plăcea să am şi alte suveniruri de la Chapman, căci se vând foarte bine", a declarat acesta.

Lui Chapman, care în prezent este încarcerat într-o închisoare de maximă securitate aproape de Buffalo, SUA, i-au fost refuzate toate cererile de eliberare condiţionată.

Sursă: Ultimate Classic Rock

Share pe Facebook