KOOL WTF HIP

VIDEO: Grimus lanseaza videoclipul piesei “Carelessly”

Noul album al clujenilor, "Unmanageable Species", apare luna viitoare

2018 înseamna un nou ]nceput pentru Grimus. “Carelesslymarchează startul într-o nouă aventură numită Unmanageable Species, cel de-al patrulea album al trupei din Cluj-Napoca.

După Panikon, Egretta şi Emergence, anul acesta aduce pentru cei şase clujeni un album integral în limba engleza, înregistrat în Nuremberg, la Ghost City Recordings Studio A, mixat la Berlin şi masterizat în Hamburg.

Despre primul single, Vali Rauca, textierul şi chitaristul trupei, spune că "deşi are un tempo lent, Carelessly este una dintre cele mai învolburate piese Grimus scrise vreodată. E singurul sunet care poate fi auzit la nesfârşit în liniştea nefirească din ochiul unei tornade”.

Pe 2 ianuarie, trupa a filmat videoclipul pentru noul single, în Cluj. Regia este semnată de Iustin-Andrei Surpanelu, cel cu care Grimus a colaborat şi pentru Fregate, iar in clip joacă actorii Ada Lupu şi Cristian Grosu.

Piesa te duce cu gândul la o etapă bolnavicioasă din relaţia unui cuplu de îndragostiti, iar acest lucru l-a facut pe regizor să construiască videoclipul pe ideea unei iubiri pasionale, poate prea pasionale; doi îndrăgostiţi prinşi într-o buclă repetitivă din existenta lor în cuplu.

"Dragostea şi ura sunt cumva aliniate, energia pe care o emană fiecare dintre aceste trăiri este la fel de puternică. Miza a fost să obţin o atmosfera tensionată şi anxioasă, cea pe care am simţit-o atunci când am ascultat piesa şi am citit versurile lui Vali. Am ales să lucrez cu doi artisti tineri, despre care am simţit că pot transpune trăirile din versurile piesei; amândoi sunt foarte expresivi şi cumva am regăsit nebunia de care aveam nevoie în ochii lor”, declara regizorul videoclipului, Iustin Surpanelu.



După o lună petrecută în Germania, acolo unde trupa s-a refugiat pentru a compune şi înregistra cel de-al patrulea material discografic, Unmanageable Species va fi disponibil pentru fanii trupei, în format fizic şi digital, din 23 februarie.

Share pe Facebook