KOOL WTF HIP

VIDEO: Oamenii care au ieşit în stradă în memoria victimelor atacului terorist din Manchester au cântat Oasis

"Această atrocitate o să aibă nevoie de timp să fie uitată" Noel Gallagher

Cetăţenii oraşului Manchester s-au adunat să aprindă lumânări şi să ţină un moment de reculegere în memoria victimelor atacului terorist în care 22 oameni, printre care şi copii, au murit şi alţi 116 au fost răniţi în urma unei explozii care a avut loc la finalul unui concert susţinut de Ariana Grande pe Manchester Arena.

Atentatul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, marţi după-amiază. Autorul atacului sinucigaş din Manchester este Salman Abedi, un bărbat în vârstă de 22 de ani, britanic de origine libiană, conform Poliţiei din Manchester.

După momentul de reculegere, cei adunaţi au cântat piesa celor de la Oasis, Don't Look Back In Anger.

Vezi video aici

Fostul membru Oasis, Noel Gallagher, autorul piesei, a declarat că "această atrocitate o să aibă nevoie de timp să fie uitată."

Sursă: NME

Share pe Facebook