KOOL WTF HIP

18+: 37 din cele mai scandaloase povestiri despre Mötley Crüe

De departe cea mai hedonistă trupă rock din lume

Poate să vă placă sau nu Mötley Crüe, dar fără îndoială este una din trupele în care s-au întâmplat cele mai mari golăneli, de cele mai multe ori lucrurile mergând mult prea departe.

Urmează să aflaţi nu mai puţin de 37 de întâmplări, care mai de care mai cumplite din istoria trupei, povestiri care au ţinut primele pagini ale ziarelor de la acea vreme, poveşti cu abuzuri de droguri, sex, bătăi şi lucruri pe care, sincer, nu prea le face nici un om cu totate ţiglele pe casă.

1. Una din fostele iubite ale toboşarului Tommy Lee de când trupa era la începuturile ei, avea un temperament vulcanic.

Ca în orice poveste de amor cu năbădai, se pare că într-o zi, Lee nu a lăsat-o să între în apartamentul unde toată trupa era cazată în timpul unui turneu. Compulsiva amoreză n-a stat mult pe gânduri şi le-a spart geamul cu un extinctor.

2. Tot în perioada de început a trupei, apartamentul pe care îl aveau pe Sunset Strip era invadat de gândaci de bucătărie. Băieţii nu aveau suficienţi bani la acea vreme să cumpere nişte pesticide, motiv pentru care s-au pus pe omorât gândacii cu fixativ.  

3. Într-o zi, tot în anii 80, Serviciul de sănătate al Los Angeles County Department a sumat membrii trupei să strângă mormanele de gunoi care se aduneseră pe terasa din spate a acestuia.

4. Pentru că-şi cheltuiau banii pe orice altceva decât cele necesare pentru igienă, se pare că băieţii nu cumpărau niciodată hârtie igienică, folosind şosete sau reviste pentru igiena personală.

5. A fost o zi în care Tommy Lee a convins o d-şoară de bani gata să facă amor profund carnal, doar pentru că el îşi dorea foarte mult să-i conducă Jaguarul pe care ea îl deţinea. Se pare că basistul Nikki Sixx şi vocalistul Vince Neil au asistat pasiv la scena de amor.

6. Sixx, Neil şi Lee au adus un pom în grădina din spatele a casei că să-i dea foc, doar pentru ca să se distreze.

7. Tot Tommy Lee a trebuit să facă amor cu inginerul de sunet, pentru ca trupă să-şi poată înregistra primele lor piese gratis, printre care Stick to Your Guns, Nobody Knows What It's Like to Be Lonely şi Toast of the Town. Nu ştim dacă inginerul de sunet era totuşi de sex feminin.

8. Devenise o obişnuinţă ca sfârcurile lui Tommy Lee să fie muşcate de chitaristul Mick Mars.

9. La fix primul show al trupei care a avut loc în clubul Starwood din Los Angeles, un nevrotic din public a scuipat pe pantalonii albi de piele ai vocalistului Vince Neil. Lucrurile au degenerat în momentul doi. Neil a sărit de pe scenă să-l bată şi conflictul s-a terminat cu basul lui Nikki Sixx rupt pe spatele unui alt individ implicat în bătaia generală care s-a iscat atunci.

10. Cocaina cumpărată la un moment dat de Vince Neil cu 20 $ de la un travestit s-a dovedit a fi lapte praf pentru bebeluşi. Pentru că nu şi-a putut recupera banii, dealerul travestit şi-a luat o bătaie cruntă într-un bar.

11. Enervat de faptul că nu mai scăpa de un oarecare groupie care stătea toată ziua cu trupa în casa acestora, basistul Nikki Sixx l-a imobilizat pe acesta şi i-a bătut lobul urechii în cuie pe o masă.

12. Tot Nikki Sixx a încercat să se combine cu mama lui Tommy Lee.

13. Primul album Mötley Crüe, Too Fast for Love, a fost înregistrat în numai trei zile, cu cei patru membrii au trupei beţi "mangă'.

14. Sixx a fost implicat la un moment dat într-o bătaie cu nişte bikerii, iar pe unul dintre el l-a pocnit în faţă cu un lanţ pe care îl folosea pe post de curea. Problema a fost că bikerii s-au dovedit că erau poliţişti sub acoperire. Rezultatul a fost în dezavantajul basistului, acesta alegându-se cu un ochi vânăt şi cu un pomet spart. După ce a ieşit din închisoare pe cauţiune, a scris piesa Knock 'Em Dead, Kid.

15. După ce un poliţist le-a dat o amendă băieţilor într-un bar, acesta şi-a găsit geamul deschis la maşina de patrulare, iar scaunul lui era îmbibat de urină.

16. Nikki Sixx a fost văzut de nişte fani ai trupei cum, beat fiind şi gol puşcă, a intrat cu Porsche-ul său într-o cabină de telefon.

17. Trupa s-a dovedit a fi în afara oricărui control, când se aflau într-un turneu şi deschideau concertele KISS. La insistenţele lui Gene Simmons, s-a renunţat rapid la serviciile Mötley Crüe.

18. Când se aflau la o beţie în turneu cu Ozzy Osbourne, Ozzy l-a provocat pe Nikki Sixx să urineze pe podea şi apoi să lingă. Se pare că Nikki doar a urinat, iar Ozzy a fost acela care a lins podeaua.

19. Pe când se aflau într-un turneu, tot cu Osbourne, vocalistul Vince Neil şi Ozzy au furat o maşină, au dat o tură cu ea şi au abandonat-o cu geamurile sparte şi tapiţeria smulsă.

20. Una din iubitele lui Tommy Lee a pozat pentru o revistă porno, fără ca el să ştie. Când au avut o discuţie în acest sens, ea i-a sugerat să se căsătorească. Nu s-a întâmplat.

21. În timpul unul turneu în Anglia cu Van Halen şi AC/DC, Nikki Sixx a avut un conflict cu chitaristul Eddie Van Halen. Incidentul s-a soldat ca o bătaie între fete. Sixx l-a muşcat de burtă, iar Vince Neil a muşcat mâna chitaristului.

22. Într-un turneu european, Lee şi Sixx cică doar pentru distracţie şi-ar fi spart unul altuia nişte sticle în cap şi apoi ar fi înghiţit cioburi mici. Avem ceva îndoieli în ceea ce priveşte povestea asta, dar nu ne-ar mira să fi fost adevărată.

23. În Germania, cei patru cavaleri Mötley Crüe au aruncat două paturi pe fereastră, buşind căteva Mercedesuri.

24. În Elveţia, trupeţii au dat foc patului din camera lui Tommy Lee şi au spart toate oghinzile din lifturi.

25. În Anglia, Sixx s-a trezit în camera de hotel cu un străin care a intrat pe geamul de la baie.

26. Ceva n-a mers bine într-un concert la Londra, pentru că publicul i-a întâmpinat pe cei patru cu oase de pui, cârnaţi şi săgeţi de darts.

27. Nikki Sixx era într-atât de drogat în timpul filmărilor clipului Home Sweet Home, încât s-a ascuns sub scenă scuzându-se celor prezenţi ca este într-o conversaţie despre "familie, muzică şi moarte" cu o persoană imaginară.

28. Încercând să stea departe de droguri, Sixx a stat închis 24 ore într-o cameră, tremurând, transpirând şi ascultând pe repeat un album country-rock al lui Lone Justice.

29. Tot Sixx era atât de high pe când era dependent de heroină, încât dealerul lui a trebuit să-l trezească folosind o bâtă de baseball.

30. Şi tot Sixx într-un turneu, drogat fiind, a urinat pe geaca chitaristului Cheap Trick, Rick Nielsen.

31. Undeva în Texas, cu creierii îmbibaţi de cocaină şi ciuperci, Tommy Lee şi Nikki Sixx au sărit speriaţi dintr-un tren după ce acesta a început să prindă puţină viteză.

32. La căsătoria lui Tommy Lee cu actriţa Heather Locklear, Sixx a fost cavaler de onoare, "blană" de drogat cu heroină.

33. Paranoic de la cocaină, tot Sixx a descărcat un Magnum 357 de nervi în baia sa pentru că vocile de la radio nu se mai opreau din vorbit.

34. Tommy Lee a recunoscut într-un interviu telefonic că în timpul turneului Girls, Girls, Girls obişnuia să urineze şi să vomite în dormitor.

35. Pe când înregistra partitura de chitară pentru piesa Girls, Girls, Girls, Mick Mars a căzut de pe scaun de beat ce era. Se pare că o înregistrase totuşi bine, pentru că aşa s-au încheiat înregistrările pentru întregul album.

36. În timpul unei călătorii cu metroul prin Tokyo, Tommy Lee şi Nikki Sixx aruncau cu sticle de sake în pasageri. Când promoterul japonez a încercat să-i oprească o sticlă a zburat spre el. Acesta s-a ferit, iar sticla lovit un pasager.

37. Deşi a fost la un pas de moarte din cauza unei supradoze de heroină în 1987, primul lucru pe care l-a făcut când nişte fani îl cărau acasă a fost să mai bage o doză. Experienţa morţii l-a inspirat pe Sixx să scrie una din cele mai de succes piese ale trupei, Kickstart My Heart.

Deşi Mötley Crüe şi-a încheiat activitatea, a rămas în istorie ca fiind una din cele mai hedoniste trupe din câte au existat vreodată. Şi, spre mirarea tuturor, toţi membrii sunt încă în viaţă.

Sursă: archive.jsonline.com

Share pe Facebook

Înscrie-te la newsletterul RockOn pentru a fi la curent cu noutățile din domeniu