KOOL WTF HIP

Basistul Iron Maiden vorbeşte despre cât de dificil e să te afirmi azi ca trupă rock

"E mai complicat ca oricând"

Basistul Iron Maiden, Steve Harris, a declarat de curând într-un interviu pentru publicaţia Kerrang cât de complicat este pentru o trupă nouă să se afirme în prezent.

"Este foarte, dar foarte dificil. Mai dificil ca oricând", a opinat liderul Iron Maiden. "Există foarte multe trupe şi nu există foarte mult loc pe scenele mari pentru ele. E mai complicat că niciodată să-şi câştige un public. Îmi pare nespus de rău pentru ce li se întâmplă. Pentru a avea succes în zilele noastre îţi trebuie noroc cu carul, să te afli la momentul potrivit, la locul potrivit."

Harris a dat şi două exemple de trupe care au avut această baftă: "Avenged Sevenfold au reuşit asta. Biffy Clyro sunt altă trupă care a reuşit să fie headline la festivaluri. Sunt singurele trupe care au prospeţime şi care îmi vin cel mai des în minte."

Îngrijorarea basistului Iron Maiden nu se opreşte aici:"Va veni şi ziua în care ne vom agăţa vechile noastre chitare în cui. Şi atunci te gândeşti: Ok, cine urmează şi pe noi cine ne înlocuieşte?"

În prezent Iron Maiden se află în turneul de promovare al celui de al 16-lea album The Book of Souls, lansat anul trecut.

Sursă: NME
 

Share pe Facebook