KOOL WTF HIP

Cum s-a ascuns David Bowie sub masă să nu-l găsească Roger Moore

Cei doi au fost vecini în Elveţia

Dylan Jones, autorul cărţii David Bowie: A Life, povesteşte în cartea sa una din cele mai hilare poveşti din viaţa starului pop-rock, care circula din gură în gură prin demenţii ani 70.

"Autorul şi nuvelistul Hanif Kureishi mi-a povestit că la sfârşitul anilor 70, Bowie se mutase în Elveţia să scape de taxe şi de dealerii de droguri, iar acolo nu cunoştea pe absolut nimeni", povesteşte Jones pentru The Telegraph.

"Locuia atunci într-o casă destul de mare la periferia oraşului Geneva, când într-o zi, pe la ora 5 după-amiaza cineva a ciocănit la uşă. Era Roger Moore. A fost invitat înăuntru şi au băut împreună un ceai. Apoi discuţiile au continuat, încât cei doi au cinat împreună şi au vorbit despre seria de filme James Bond. Au petrecut împreună un timp minunat."

Jones a continuat: "A doua zi, cioc, cioc, la 5.30 pm, Roger Moore a venit din nou cu un gin şi apă tonică. A povestit acelaşi lucru, ceea ce a făcut ca cea de a doua întâlnire să fie ceva mai plicticoasă."

"Şi Moore a continuat timp de două săptămâni să se prezinte la uşă în fiecare zi, fapt care l-a făcut pe Bowie să se ascundă la propriu sub masă pentru a lăsa impresia că nu este acasă."

Roger Moore a decedat în luna mai, în acest an, în urma unei lupte cu cancerul.

Sursă: NME


 

Share pe Facebook