KOOL WTF HIP

În urmă cu 35 ani Judas Priest scoatea pe piaţă albumul "Screaming for Vengeance"

Discul s-a vândut în Statele Unite în peste 2 milioane de copii

În 1982 trupa beneficia de oareşice popularitate, dar cu albumul Screaming for Vengeance, apărut pe 17 iulie 1982, Judas Priest avea să cucerească Statele Unite.  

La vremea aceea, membrii trupei erau într-o perioadă plină de petreceri, fapt care a însemnat un efort destul de mare pentru ei să se adune cu toţi boii acasă şi se se pună pe treabă. Discul a fost înregistrat la Ibiza Sound Studio în Spania, iar lucrul la el a început în ianuarie 1982.  

"Studioul era foarte mic, ceea ce ne enerva foarte rău", îşi aduce aminte vocalistul Rob Halford într-un interviu din 2010. "E o minune cum am reuşit să ne adunăm cu toţii şi să scoatem un nou album. La vremea aceea distrugeam maşini şi motociclete. Credeam că suntem invincibili."

Cinci luni mai târziu după ce au intrat în studio, aveau gata unul din cele mai incisive şi bine lucrate albume heavy metal din toate timpurile. Screaming for Vengeance nu este un album oarecare, ci un statement rock în toată puterea cuvântului. Spre deosebire de British Steel, care a fost gata într-o singură lună, în cazul de faţă vorbim de un disc mult mai divers şi coerent.

Când s-au prezentat cu noul material la Columbia Records, Judas Priest au vrut într-o primă fază ca albumul să se numească Electric Eye, întocmai ca piesa care deschide discul.

Iar membrii trupei nu şi-au imaginat nicio clipă că You’ve Got Another Thing Comin va fi piesa care îi va transforma în rock-staruri în Statele Unite, unde Screaming for Vengeance s-a vândut în peste 2 milioane de copii.

Share pe Facebook