KOOL WTF HIP

Odată şocantul Alice Cooper se declară şocat de CNN

Pe 28 iulie acesta lansează albumul "Paranormal"

Într-un interviu pe care Alice Cooper l-a dat pentru Italy's Linea Rock, acesta s-a arătat realmente şocat de ce a ajuns CNN în prezent:

"Era foarte uşor în 1971-1972 să şochezi publicul, pentru că nu mai văzuse nimeni aşa grozăvie de spectacol. Personajului Alice i se tăia capul şi sângele sărea pe cei din public, sau ciopârţea păpuşi. Era greu de digerat ce făceam, iar publicului îi plăcea, dar nu prea ştia ce. Autoritâţile la acea vreme ne urau pentru că credeau că şi copiii lor vor face la fel. Nu au făcut. Era doar un spectacol. Acum, când mă uit la CNN văd un om căruia i se tăiat capul. Asta mă şochează. Văd oameni care abuzează secual copii. Cum D-zeu să faci aşa ceva? Pe scenă, personajul Alice ciopârţea păpuşi, nu copii. Alice ura păpuşile, nu copiii. Era totul un fantasy-show. Acum, cum şochezi audienţa? E aproape imposibil. Am vorbit cu Marilyn Manson despre asta, cu Rob Zombie, cu toată lumea şi am ajuns la concluzia că a produce astfel de şocuri este device-ul nostru pentru a atrage atenţia publicului. Dar mai putem cu adevărat şoca audienţa? Nu prea. Cred că lumea vine la concertele meie să vadă momentul cu ghilotina, cu cămaşa de forţă, dar dincolo de asta, vine să asculte muzica mea. Asta vrea lumea, pentru că toate aceste piese sunt parte din viaţa lor."

Alice Cooper urmează să-şi lanseze 28 iulie noul album Paranormal. Discul anunţă featuring-uri cel puţin interesante cu Larry Mullen Jr de la U2, Billy Gibbons de la ZZTop şi Roger Glover de la Deep Purple.

Sursă: Blabbermouth

Share pe Facebook