Cum a ajuns piesa Pink Floyd, "Another Brick in the Wall", imnul de luptă împotriva politicii apartheid din Africa de Sud
"Pentru ei ‘We don’t need no education' a reprezentat punctul de a porni o revoluţie" Roger Waters
În 1980 sistemul de învâţământ din Africa de Sud era victima politicii apartheid. Pe 30 noiembrie 1979, Pink Floyd avea să scoată pe piaţă celebrul album The Wall. Iar piesa Another Brick in the Wall (part. II) avea să ocupe timp de trei luni primul loc în clasamentele radiourilor locale, mai mult cu şapte săptămâni decât în Statele Unite.
Pe 2 mai, 1980, guvernul Sud African de la acea vreme avea să interzică difuzarea piesei la radiouri, fapt care a ţinut prima pagină a presei libere din toată lumea.
"Acest guvern apartheid a impus o blocadă culturală pe anumite piese, inclusiv pe a mea", avea să declare la acea vreme Roger Waters pentru The Guardian.
Apartheid-ul a fost o politică de discriminare rasială susţinută de Partidul Naţional din Africa de Sud între 1948-1994. Legile şi şcolile făceau o diferenţă clară între populaţia de culoare şi albi. Iar la începutul anilor 80 indignarea privind acest abuz avea să prindă rădăcini atât în Africa de Sud, cât şi pe plan internaţional.
Întâmplator sau nu, un boicot împotriva politicii rasiale a guvernului avea să se întâmple în februarie 1980 la câteva şcoli unde învaţa populaţia de culoare, în Hanover Park, Cape Town. O lună mai târziu piesa Another Brick in the Wall (part. II) avea să ajungă No.1 în topurile locale a radiourilor din acea zonă. Protestele aveau să se răspândească în întreaga ţară, la fel ca şi versurile lui Waters.
Acest fapt a făcut ca Direcţia Publicaţii-Africa de Sud să interzică la acea vreme o serie de cărţi, filme, piese de teatru, afişe, chiar şi articole de îmbrăcăminte şi, bineînteles, muzica pe care o considerau deţinătoare de "mesaje politice şi morale nedorite". Piesa Another Brick in the Wall (part. II) nu avea cum să scape.
"Oamenii au fost într-adevăr conduşi de frenezia furiei lor prin această piesă", declara Waters mai târziu. "Pentru ei ‘We don’t need no education' a reprezentat punctul de a porni o revoluţie. Ceea ce, dacă asculţi piesa în contextul corect, nu e chiar aşa. Pe de altă parte, am primit şi reacţii care m-au mirat, de la oameni la care nu mă aşteptam. Arhiepiscopul de Canterbury a spus despre piesă, că, dacă este foarte populară printre elevi, atunci aceştia trebuie încurajaţi să exprime ce simt şi că pentru oricine are nemulţumiri, Another Brick in the Wall poate fi folosită ca un punct de plecare a unei discuţii. Întocmai asta a fost şi ideea mea."
Folosirea vocilor reale a unor elevi pentru celebrul cântec a dat şi mai mare greutate acesteia. Un grup de 20 copii de Islington Green School din Londra a participat la înregistrarea Another Brick in the Wall (part. II), alături de inginerul de sunet Nick Griffiths. Pentru aceasta, elevii au fost răsplătiţi cu invitaţii la concert şi vinilurile cu albumul The Wall şi single-uri. În 2004, unul din elevii care a cântat pe disc a dat trupa în judecată, cerând câteva mii de lire sterline pentru drepturi de autor.
Politica apartheid şi-a pierdut din forţă la începutul anilor 90, în primul rând cu abrograrea legilor vechi ale Partidului Naţional în 1991 şi cu pierderea alegerilor în 1994. Acesta a fost şi anul în care muzica Pink Floyd a încetat să mai fie interzisă în Africa de Sud.
Sursă: Ultimate Classic Rock
