KOOL WTF HIP

Cele mai scumpe albume rock scoase vreodată pe piaţă

Roger Daltrey, liderul The Who, a provocat în vara lui 2016 o dezbatere privind costurile unui album, susţinând că este aproape imposibil să mai faci o investiţie într-un disc, având în vedere că el pleacă gratis mai departe. Practic, în momentul de faţă, pare de neconceput ca o casă de discuri să mai bage sume astronomice în producţia unui album rock. Dar să vedem care sunt cele mai scumpe discuri pe care rockul le-a oferit umanităţii.

AC/DC For Those About to Rock (1981)

Producătorul discului, Mutt Lange, a schimbat nu mai puţin de trei studiouri şi a petrecut zece zile încercând să captureze un anumit sunet al unui tambur al tobelor lui Phil Rudd. Până la urmă s-a decis să folosească sunetul brut înregistrat la Paris în sala de repetiţii. 

Astfel că, dacă Back in Black a fost înregistrat în doar şapte săptămâni, în cazul lui For Those About to Rock înregistrările au durat trei luni, ceea ce a dus de la sine la creşterea cheltuielilor.

MY BLOODY VALENTINE Loveless (1991)

Creation Records a estimat că trupeţii noise pop My Bloody Valentine îşi pot înregistra cel de-al doilea album în cinci zile. Această estimare pare caraghioasă acum, asta pentru că liderul trupei Kevin Shield avea cu totul altă viziune despre sound-ul discului şi nu a vrut să facă nici cel mai mic compromis.

În cele din urmă, înregistrările au durat nu mai puţin de doi ani, iar Shield & Co au înregistrat în nu mai puţin de nouăsprezece studiouri pentru a obţine sound-ul optim. Costul discului a fost estimat la aproximativ 250.000 £ de către Creation Records, dar Shield a susţinut că această cifră este o exagerare şireată a proprietarului casei de discuri, Alan McGee.

Oricare ar fi adevărul, Loveless este considerat o capodoperă, iar doi ani mai târziu McGee a semnat cu Oasis.

THE BEATLES Sgt. Pepper Lonely Hearts Club Band (1967)

Vorbim aici despre unul din cele mai importante discuri rock apărute vreodată.  Înregistrările la album au încep cu Straberry Fields Forever, piesă la care cei patru au petrecut împreună cu producătorul George Martin, nu mai puţin de 55 ore, aproape identic cu durata înregistrării primului lor disc intreg. 

Rezultatul a fost excluderea piesei de pe album, iar timpul alocat înregistrării întregului disc Sgt. Pepper Lonely Heart Club Band a durat în total 6 luni, ceea ce l-a facut pe Ringo Star să se plictisească într-atât încât s-a apucat să înveţe să joace şah.

Roadele experimentelor făcute în studio au dat rezultate remarcabile, discul fiind Nr.1 în America la vânzari timp de 15 săptămâni şi ocupând poziţii fruntaşe peste 27 săptămâni în Marea Britanie.

QUEEN A Night at the Opera (1975)

Încurajaţi de succesul precedentului album din 74, Heart Attack Sheer, Queen s-a ambiţionat să aibă cu A Night at the Opera succesul beatles-ilor cu Sgt. Pepper.  Pentru asta Queen a înregistrat în şase studiouri diferite. 

Pentru celebra secţiune din Bohemian Rhapsody, Mercury Records a cerut un cor de 180 de voci. Când au ajuns cu piesa la EMI, aceştia s-au luat cu mâinile de cap, întrebându-l pe Freddie, dacă a înnebunit, pentru că discul a costat atunci 40.000 £, contra-valoarea de azi a 500.000 £. 

Se pare însă că Mercury & Co ştiau bine ce fac, pentru că discul a ajuns peste noapte Nr.1 in Marea Britanie, iar single-ul Bohemian Rhapsody s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare.

THE DARKNESS One Way Ticket to Hell...and Back (2005)

Dacă Queen a încercat sa detroneze Sgt. Pepper, The Darkness au încercat o replică la capodopera Queen cu cel de-al doilea lor disc.

Costurile primului disc The Darkness, intitulat Permission to Land a costat 20.000 £ şi s-a vândut în peste 5 milioane de unitaţi la nivel global.  Ceea ce l-a facut pe front-man-ul Justin Hawkins să declare despre One Way Ticket to Hell...and Back c-au avut timpul şi banii necesari să facă discul exact cum si-au dorit. 

Zis şi făcut, trupa l-a angajat pe producatorul Queen, Roy Thomas Baker şi au înregistrat mult peste cât aveau nevoie pentru disc.  Mai exact, la un cost de 1 milion £, trupa a înregistrat 37 de piese, care includ cam 160 de piste de chitara lucrate cu 400 de bobine, care să redea sunetul analog, cu care producătorul Baker a avut de lucrat cele 10 piese ale discului.

FOO FIGHTERS One By One (2002)

Când numai demo-urile discului costă 1.000.000 $ ştii că te afli in faţa unui proiect foarte important. 

Povestea acestui disc a fost încurcată de la inceput.  Trupa s-a apucat de înregistrari la doua luni după supradoza de droguri a bateristului Taylor Hawkins, au petrecut şase luni în studio, au înregistrat 29 de piese, iar la final au decis că piesele compuse nu sunt foarte bune.

Certurile din trupă l-a determinat pe Dave Grohl să ia în considerare desfinţarea Foo Fighters şi a început colaborarea cu Queen of the Stone Age. Într-un final Grohl a admis că doar 4 piese erau mai răsărite si că perioada respectivă nu a fost un moment de care pot fi mandri.

FLEETWOOD MAC Tusk (1979)

Ca urmare a succesului fenomenal pe care discul Rumours, scos in 1977, l-a avut, membrii Fleetwood Mac s-au hotarat ca următorul lor album să fie unul dublu.

Drogurile, diferenţele de opinie privind procesul de creaţie a pieselor şi chiar crizele de furie apărute în timpul înregistrărilor sunt doar cateva detalii despre cum cel mai scump disc de la A Night at the Opera a fost compus. 

Mai mult, trupa a insistat ca studioul de înregistrari să fie unul personalizat într-o casă în Los Angeles. Tusk a costat nu mai putin de 1,4 milioane$ şi s-a vândut in 4 milioane de exemplare., spre diferenta de precedentul Rumours care s-a vândut in 20 milioane exemplare.

KORN Untouchables (2002)

La vremea aceea Korn s-a lăudat cu suma imensă pe care au avut-o pentru înregistrarea celui de al cincilea disc al lor.

Suma despre care vorbim a fost de aproximativ 4 milioane $, fapt care a explicat stilul extravagant de viaţă al californienilor, dar le-a şi permis să ţină lânga ei 15 din cei mai buni oameni de studio pe perioada înregistrărilor.

Discul a fost realizat în Phoenix, Los Angeles şi în Canada. Untouchables s-a vândut în 5 milioane de exemplare, ceea ce nu a fost deloc rău, însă discul precedent Issues s-a vandut in 13 milioane exemplare. Ceea ce nu e tocmai un motiv de deschis o şampanie.

DEF LEPPARD Hysteria (1987)

Nu se ştie suma exactă cu care acest disc a fost realizat, dar având în vedere declaraţia chitaristului Phil Collen, cum că discul ar trebui să se vândă în 5 milioane de exemplare pentru a ieşi pe plus, înseamnă că nu vorbim de o sumă modestă.

Ghinioanele s-au ţinut scai de ei. Bateristul Rick Allen şi-a pierdut braţul stâng într-un accident de maşină şi toate înregistrările făcute cu Jim Steiman, producătorul lui Meatloaf au fost bune de aruncat la gunoi. Salvarea a venit de la un îndelung colaborator al trupei, Mutt Lange, care le-a produs albumul si care s-a dovedit un perfectionist în toată puterea cuvântului.

Un exemplu în acest sens este faptul că Lange a petrecut nu mai puţin de trei luni masterizând Armaghedon It. Atenţia la detalii a lui Large se pare c-a fost de bun augur, discul s-a vândut in 25 milioane exemplare.

GUNS N’ ROSES Chinesse Democracy (2008)

Oricâte discuţii putem avea privind calitatea acestui album, ştim cu sigurantă că nu se va mai face vreun disc atât de scump, cel puţin nu în viitorul apropiat. Producţia Chinesse Democracy a costat Geffen Records undeva la 13 milioane $.  D

acă ne uităm la cheltuieli, aflăm că studioul costă nu mai puţin de 50.000 $ / luna, un simplu tehnician de chitară era plătit cu 6000 $, iar inginerul de sunet avea în cont la fiecare sfârşit de luna nu mai puţin de 25.000 euro.

Au mai fost şi alte cheltuieli care nu vor putea fi vreodată contabilizate, cum ar fi cererea chitaristului Buckethead, care a vrut cutii de pui fast-food personalizate cu numele lui, sau guru-ul personal al lui Axl Rose, poreclit Yoda, care trebuia să-şi dea ok-ul pe fiecare piesă.

Discul s-a vandut în 2,6 milioane copii în intreaga lume.

Share pe Facebook

Înscrie-te la newsletterul RockOn pentru a fi la curent cu noutățile din domeniu