KOOL WTF HIP

10 coveruri Pink Floyd pe care s-au putea să nu le ştii

Recomandări Rock On

Mulţi suntem cei care am crescut cu Pink Floyd. Unii mai strâmbăm din nas, cum că sunt prea intelectuali, sofisticaţi, depresivi de-a dreptul, că ne place simplu şi eficient, că aia, că ailaltă, dar dincolo de asta, nimeni nu poate nega importanţa aceste trupe nu numai pentru rock, ci pentru ideea de muzica.

Mai jos am aşternut o listă de muzicieni care s-au aventurat din admiraţie pentru Pink Floyd să le cânte piesele în maniera lor şi ne place să credem c-am ales cele mai izbutite încercări pe care le găsiţi mai jos:

Pentru a celebra 50 ani din 5 august 1967 de când Pink Floyd a debutat cu primul album, The Piper at the Gates of Dawn, Kyle Shutt, chitaristul trupei texane stoner doom, The Sword, a declarat că doreşte să înregistreze tot albumul Dark Side of The Moon în varianta metal.

"Am început cu piesa Money, şi când am terminat de înregistrat tot şi peisa a fost gata, mi-am dat seama că aş putea face tot albumul. A fost puţin bizar să cânt muzica pe care n-am compus-o eu, dar până la urmă celebrăm una din cele mai mari trupe rock din lume şi este ca o petrecere la care toată lumea este invitată".

Ideea lui Shutt este însă departe de a fi una originală. Hai să vedem ce metalişti s-au mai înhămat la a cânta Pink Floyd.

Dream Theater a cântat live întregul album. Concertul poate fi văzut mai jos:

Alţi metalişti care s-au avântat să cânte Pink Floyd sunt Voivod din Quebec, Canada. Prima lor încercare vine din perioada Pink Floyd cu Syd Barrett. Un cover la Astronomy Domine găsim pe discul lor din 1989, Nothingface.

Iar în '93, pe discul The Outer Limits, tot de la Voivod, găsim cover foarte heavy la Nile Song.

În 1994, pe EP-ul Gaia, suedezii Tiamat şi-au arătat şi ei muşchii într-ale Pink Floyd, cu un cover la instrumentala When You're In, piesă din discul din 1972, Obscured By Clouds, în care au avut grijă să bage ceva mai mult distors.

La un simplu search pe google poţi afla căt de mult britanicii Anathema iubesc Pink Floyd şi chiar de unde işi trage seva ultimelor albume. Cel mai mult ne place cum sună coverul la Comfortably Numb.

De departe, unele din cele mai reuşite concerte rock pe care poţi să le vezi sunt cele cu Korn. Trupa are sound-ul ei inconfundabil, sunt instrumentişti fără cusur, iar Jonathan Davis este un vocalist mai presus de orice îndoială. Iar când e vorba de nervul cu care se cântă Pink Floyd, nimeni nu-şi bate joc.

Care sunteţi pasionaţi şi de alte sonorităţi cum mai puţin spre deloc distors în chitare, mai jos găsiţi tot Dark Side of the Moon în variantă dub.

Psihedelicii foarte hip din Australia, Tame Impala, ne arată cum se cântă Echos live

Iar la sfârşit am păstrat cireaşa de pe tort. Dacă ne acuză cineva că suntem subiectivi, vor pleda vinovaţi. Dar nouă ne place cel mai mult cum sună Queensrÿche, Welcome to the Machine.

Share pe Facebook