Cum şi-a găsit Jethro Tull propriul sound pe cel de al doilea album, "Stand Up"
Discul s-a vândut foarte bine la acea vreme, intrând în Top 20 Billboard
Vorbim despre cel de al doilea album al trupei, Stand Up este practic discul cu care se poate spune cu Jethro Tull s-a născut. Lansat în august 1969, acest acesta reflectă într-un mod foarte original viziunea personală a lui Ian Anderson.
Înainte ca Stand Up să fie scos pe piaţă, Anderson a mai încercat câteva colaborări cu chitaritul Mick Abrahams pe primul album al trupei, This Was, şi a avut şi un foarte scurt parteneriat cu legenda Black Sabbath, Tommi Iommi, la începutul anului 1969.
Odată lansat acest disc, s-a văzut măreţia rockului progresiv sub bagheta lui Ian Anderson. S-au văzut de asemenea şi inspiraţiile riff-urilor post-blues de chitară a la Led Zeppelin pe piese precum A New Day Yesterday, Nothing is Easy, şi For a Thousand Mothers şi influenţele excentricului folkist Roy Harper pe Look into the Sun şi Fat Man.
Mai mult, acest album se evidenţiază şi prin faptul că Ian Anderson întrăznit să experimenteze diverse sunete, folosind de pildă o balalaikă rusească pe Jeffrey Goes to Leicester Square sau teme din Bach la Reasons for Waiting.
Noul chitarist, Martin Barre, care avea să devină singurul membru consecvent al trupei de-a lungul anilor a avut o mare contribuţie ritmică alături de basistul Genn Cornick şi toboşarul Clive Bunker.
Peste toate astea avem vocea distictă a lui Anderson, versurile inconfundabile ale acestuia şi flautul care a devenit peste ani marca Jethro Tull.
Stand Up s-a vândut foarte bine la acea vreme, intrând în Top 20 Billboard şi a deschis drumul spre succes al trupei, următoarele şapte albume câştigând aurul în Statele Unite.
Sursă: Ultimate Classic Rock
