KOOL WTF HIP

Reunirea The Smashing Pumpkins, un scandal care nu se mai termină

"Sincer cred c-ar putea avea o tumoare pe creier. Mereu a fost un individ insuportabil" basista D'arcy Wretzky despre liderul trupei, Billy Corgan

Membrul primei formule The Smashing Pumpkins, basista D'arcy Wretzky, a aruncat cuvinte grele liderului trupei, Billy Corgan, într-un interviu acordat Alternative Nation, privind noua reunire a trupei.

"Toată lumea zice că s-a schimbat mult de când era doar un puşti şi că poate fi un personaj fermecător şi amuzant. E omul perfect pentru stat la vorbe. Nu de puţine ori am avut discuţii fructuoase împreună. Pe de altă parte, am stat destul de retrasă mult timp, n-am fost pusă în gardă de tot soiul de nebunii, cum ar fi că-l susţine pe Trump de pildă. Sincer cred c-ar putea avea o tumoare pe creier. Mereu a fost un individ insuportabil", a declarat D'arcy despre Corgan.

Conform spuselor acesteia, după ce au schimbat câteva mesaje cu Corgan, acesta l-ar fi angajat pe postul de basist pe Jack Bates, fiul lui Peter Hook (Joy Division / New Order).

Practic, D'arcy susţine că în ciuda a ceea ce declară Corgan în presă, anume că este binevenită în trupă, de fapt acesta nu o voia prezentă pe scenă secvenţial, întocmai cum a procedat Guns N' Roses cu primul toboşar, Steven Adler.

"A plănuit asta de mult. Îl avea deja pe Jack Bates. Este incredibil şi dezgustător ce face."

La începutul aceste săptămâni, The Smashing Pumpkins a declarat într-un comunicat de presă că s-a încercat aducerea în trupă a lui D'arcy, dar aceasta a refuzat invitaţia în mod constant. Comunicatul de presă a venit după ce D'arcy a susţinut pentru publicaţia Blast EchoBilly Corgan i-a oferit un contract de revenire în trupă doar pentru apariţii secvenţiale.

"Nu o să mi-o ierte. A vrut să fac cum a zis el şi acum e furios pe mine că spun adevărul. Nu vrea să iasă public şi să spună lumii că nu a vrut să fiu basista trupei."

"Mi-a luat ceva timp să nu-mi pese, să nu-l urăsc" a mai adăugat D'arcy Wretzky despre Corgan. "Nu-l urăsc. Sunt exact unde era şi la începuturile noastre. O să mă amuz de gafele pe care le face şi o să-mi văd de viaţa mea. Nu-mi pare rău de el. Cred totuşi că are nevoie de un control de specialitate."

The Smashing Pumpkins este aşteptată să anunţe pe 15 februarie formula în care va merge mai departe.

Sursă: Rolling Stone

Share pe Facebook