KOOL WTF HIP

Singurul film rock românesc, documentarul Balta Albă, are o nouă proiecţie la Bucureşti

Pelicula dezvăluie poveşti despre acest cartier al Bucureştiului, ale muzicienilor şi ale câtorva personaje "interesante" ale cartierului, despre cariera lor muzicală şi despre contextul socio-cultural în care viaţa lor se desfăşoară.

După ce anul trecut s-a perindat pe la mai multe localuri şi festivaluri din ţară şi din străinătate, pe data de 17 noiembrie 2017 documentarul Balta Albă va fi din nou proiectat, el poposind de această dată la Centru Pub.

Regizat de Silviu Munteanu, Balta Alba Documentar este un proiect al Fundaţiei Româneşti pentru Artă şi Informaţie [FRAI] şi spune poveştile muzicienilor acestui cartier bucureştean, desfăşurate pe parcursul a peste 3 decenii.

Balta Albă dezvăluie poveşti, despre această zonă, ale muzicienilor şi ale câtorva personaje "interesante" ale cartierului, despre cariera lor muzicală şi despre contextul socio-cultural în care viaţa lor se desfăşoară. Mai mult, filmul-documentar prezintă muzicienii şi povestirile lor într-o ordine cronologică.

În acest cartier s-au născut, au crescut şi s-au dezvoltat ca artişti foarte nume mari ale muzicii româneşti, din trupe precum Iris, Timpuri Noi, Partizan, Kumm, Breathelast, Mihai Iordache, Maxim Belciug, Trei Parale, Dana Marijuana, Il-Egal, La Familia şi mulţi alţii.



Proiecţia este urmată de un party cu Abasc. Linkul Facebook al evenimentului poate fi găsit aici.

Program:

19:00 - Open Doors
20:00 - Proiecţia documentarului Balta Albă
21:00 - Party with DJ Abasc

Acces eveniment: 10 RON

Share pe Facebook